Fenomenele de pe strada Traian, cauzate de construcția mallului nefinalizat, urmărite de firma fostului director al GeoEcoMar Constanța

fenomenele-de-pe-strada-traian,-cauzate-de-constructia-mallului-nefinalizat,-urmarite-de-firma-fostului-director-al-geoecomar-constanta

foto pusă la dispoziţie de Primăria Constanţa

Primăria Constanța a încheiat și în acest an un contract subsecvent pentru urmărirea în timp a evoluției fenomenelor apărute pe strada Traian. Prețul serviciilor asigurate de firma fostului director GeoEcoMar Constanța, Glicherie Caraivan, este de 133.600 de lei.

Încă de la începutul lui 2019, Primăria Constanța a semnat un acord-cadru, pentru patru ani, privind serviciul de consultanță pentru urmărirea în timp a evoluției fenomenelor apărute pe strada Traian, cauzate de lucrările (stopate) de construire a World Trade Center Constanța, mall ce nu a mai fost finalizat. Așa că în fiecare an, administrația locală încheie un contract subsecvent în acest sens, cu S.C. Gera S.R.L., firma ce are ca unic asociat și administrator pe geologul Glicherie Caraivan, fost director al GeoEcoMar Constanța.

Potrivit contractului, societatea comercială va trebui să
predea, în 2021, minimum șase rapoarte, să întreprindă minimum o vizită pe
strada Traian (în galeria longitudinală de drenaj – zona Poarta 3 – Poarta 4)
și să predea și un raport final. Gera S.R.L. trebuie să monitorizeze nivelul
apei subterane, starea tehnică și funcțională a forajelor de observație și a
drenurilor existente, și fenomenele de versant (ravenări, alunecări, colmatări
etc.).  Pentru aceste servicii, firma va
primi, în acest an, 133.600 de lei.

În aceste condiții, pare ciudat că, în luna martie a.c., purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța a răspuns foarte greu la întrebările FocusPress cu privire la starea taluzului și a străzii Traian, în zona fundației turnate pentru ridicarea centrului comercial. Probabil că nu ştia despre existenţa contractului (primul din acest an care este făcut public de către primărie abia acum, ca dovadă a transparenţei; desigur, aşteptăm să fie făcute publice şi toate celelalte contracte încheiate de administraţia publică, aşa cum au promis reprezentanţii instituţiei).

Reamintim că proiectul WTC a fost preluat de Immofinanz, în
2014, care voia să finalizeze lucrările, având în portofoliu mai multe centre
comerciale, inclusiv Maritimo.

Valentin ISPAS

Citeşte şi:

Leave a Reply