Contract pentru achiziționarea de pontoane pentru ambarcațiuni, la Hârșova

contract-pentru-achizitionarea-de-pontoane-pentru-ambarcatiuni,-la-harsova

Viorel Ionescu, primar Hârșova

Orașul Hârșova
oferă peisaje superbe, are o bogată floră și faună, arii protejate de interes
național din categoria: situri arheologice, rezervație naturală de geologic și
geomorfologic. Tocmai din aceste motive, primarul, Viorel Ionescu, vrea să se
ocupe mai mult de dezvoltarea turismului din oraș. Acesta a precizat că va
continua demersurile pentru obţinerea statutului de staţiune balneară, iar
între timp, va fi semnat contractul pentru un proiect pe FLAG, pentru achiziţia
a două pontoane pentru ambarcaţiunile uşoare.

În luna
martie a acestui an, Primăria Hârșova a demarat o licitație pentru
achiziționarea a două pontoane de acostare a ambarcațiunilor care sunt menite
să asigure păstrarea ambarcațiunilor în bune conditii, în cadrul proiectului
,,Achiziționare ponton acostare ambarcațiuni în orașul Hârșova”. Iată că, după
aproximativ două luni contractul va fi semnat iar pontoanele vor fi amplasate
în această vară.

„Zilele acestea voi semna contractul
pentru achiziționarea celor două pontoane de agrement. Achiziția se va demara
foarte repede, astfel încât în această vară să putem avea aceste două pontoane
pentru acostarea ambarcațiunilor. Am depus proiect prin CNI pentru construirea
unei nou creșe la Hârșova și mai avem încă nouă proiecte în implementare. Anul
acesta mă voi axa pe proiectele pe care le avem pentru că vreau să le și
închidem, însă dacă va mai apărea vreo axă de finanțare nu voi rata ocazia și
voi depune proiect”, a declarat Viorel Ionescu.

Pontoanele
vor deservi persoanele fizice (localnici) deţinătoare de ambarcatiuni de
agrement, pescarilor din zonă dar şi turiştilor. Acestea se vor amplasa pe
malul Dunării, în albia minoră, unul în dreptul străzii Portului şi unul în
dreptul străzii Nicolae lircă.

Mihaela
GIUGLEA

Leave a Reply