VIDEO. Aleșii locali, la raport: Zece proiecte în implementare la Hârșova, cu fonduri europene

video.-alesii-locali,-la-raport:-zece-proiecte-in-implementare-la-harsova,-cu-fonduri-europene

Consiliul Local Hârșova a votat bugetul pentru anul 2021 și lista de investiții ce vor fi realizate în oraș. Primăria implementează, în acest moment, zece proiecte cu fonduri europene, pentru dezvoltarea localității.

Bugetul orașului Hârșova pentru anul 2021 este unul
echilibrat, potrivit primarului Viorel Ionescu. În mare parte, cel puțin
asemănător pe secțiunea de funcționare cu cel din anul 2020, dar cu diferență
pe secțiunea de dezvoltare, care a crescut cu aproximativ 50%. Asta și pentru
că sunt zece proiecte în curs de implementare, în diferite faze.

„Niciodată nu voi
afecta secțiunea de dezvoltare a bugetului în favoarea celei de funcționare.
Dacă nu ne dezvoltă, nu vom avea viitor. Voi încerca mereu să caut proiecte și
să dezvolt secțiunea de dezvoltare fără să afectez secțiunea de funcționare.
Orice proiect, cât timp este implementat în ideea de a se dezvolta localitatea,
cu siguranță, va aduce venituri la bugetul local, ori într-un mod direct, ori
într-un mod indirect.

Secțiunea de
dezvoltare din bugetul local este cea mai importantă dintre cele două. Pentru
că dacă ea se mărește de la an la an, asta înseamnă, implicit, că orașul capătă
o valoare tot mai mare și ea generează venituri care să asigure, în viitor, și
o dezvoltare și a secțiunii de funcționare“, ne-a declarat primarul
orașului Hârșova, Viorel Ionescu.

În acest an, va demara construcția a două blocuri noi în
localitate și se vor mai asfalta alte patru străzi. În plus, vor fi finalizate
proiectele de modernizare a Spitalului Orășenesc. Care ar putea să primească și
alte noi echipamente, de 4,5 milioane de euro, inclusiv un computer tomograf,
dacă va fi aprobat proiectul depus în acest sens.

„Pe Axa 13, suntem în
evaluarea proiectului tehnic pentru două blocuri ce urmează să fie construite
și patru străzi ce urmează să fie asfaltate.

În cazul Spitalului,
avem două proiecte în implementare. Cetățenii beneficiază deja de dotarea
Ambulatoriului cu echipamente de 2 milioane de euro și ne apropiem să închidem
acest proiect. Urmează să-l finalizăm și pe cel de creștere a eficienței
energetice a spitalului, un proiect mare, un proiect de anvergură, la care am
finalizat jumătate din implementarea sa.

Pentru spital, am
depus acum proiectul de dotare cu echipamente de 4,5 milioane de euro a Secției
de Terapie Intensivă. În cazul acestui proiect, vom achiziționa și un computer
tomograf, ce va fi disponibil nu numai pentru locuitorii din Hârșova, ci pentru
toți dobrogenii și pentru orice cetățean român sau străin. Pentru că, prin
proiect, timp de cinci ani toate consumabilele vor fi asigurate.

Avem depuse și trei
proiecte pentru Liceul și Școala Gimnazială nr. 1 din Hârșova, sunt încă în
evaluare, pentru dotarea cu echipamente de protecție pentru combaterea COVID-19
și cu laptopuri și echipamente electronice pentru învățământul on-line, care
vor fi necesare în continuare“, a precizat primarul din Hârșova.

Despre celelalte proiecte și alte subiecte dezbătute cu
edilul-șef, în materialul video de mai jos. De exemplu, primarul Ionescu a
ținut să dezmintă informațiile răspândite potrivit cărora au crescut taxele și
impozitele ce trebuie plătite de către hârșoveni în 2021. Acestea doar au fost actualizate
cu rata inflației. Și se acordă, în continuare, scutiri la plata majorărilor de
întârziere a impozitelor și taxelor locale datorate bugetului local de
persoanele fizice.

Valentin ISPAS

Leave a Reply