Viceamiralul (r) Mîrșu a demisionat din Consiliul Județean Constanța

viceamiralul-(r)-mirsu-a-demisionat-din-consiliul-judetean-constanta

Viceamiralul Alexandru Mîrșu. FOTO SMFN

Consilierul județean P.S.D. Constanța Alexandru Mîrșu a demisionat, proiectul de hotărâre privind vacantarea locului său fiind deja inițiat de către președintele C.J.C.

După 40 de ani de carieră în Marina Militară Română, viceamiralul Alexandru Mîrșu a trecut în rezervă, în vara lui 2020. Imediat, el a intrat în P.S.D., după alegerile locale devenind consilier județean, fiind pe a doua poziție pe lista de candidați a social-democraților constănțeni.

În prezent, fostul şef al Statului Major al Forţelor Navale a demisionat din funcția de consilier județean, luni, 12.04.2021, „din motive personale, precum și pentru evitarea intrării în situație de incompatibilitate“, se arată în proiectul de hotărâre inițiat de Mihai Lupu.

Președintele C.J.C. a inițiat, deja, proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului său, precum și vacantarea locului său de consilier județean.

Conform listei de candidați depuse pentru alegerile locale din septembrie 2020, locul lui Mîrșu ar trebui ocupat de Traian Răzvan Petrescu, fiul fostului șef al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Traian Petrescu.

V.I.

Leave a Reply