Viceprimarul Cocargeanu, despre propunerea ca beach-barurile să se închidă la ora 20.00: “Barurile de pe plajă sunt clasificate ca baruri de zi”

viceprimarul-cocargeanu,-despre-propunerea-ca-beach-barurile-sa-se-inchida-la-ora-20.00:-“barurile-de-pe-plaja-sunt-clasificate-ca-baruri-de-zi”

Ionuţ Rusu (stânga), Florin Cocargeanu (dreapta)

Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, care se află în dezbatere momentan, nu este agreat, în totalitate, de agenţii economici. De fapt, foarte multe prevederi ale regulamentului suscită nemulţumiri, una dintre ele referindu-se la faptul că beach-barurile vor putea funcţiona doar până la ora 20.00.

Referitor la regulament, aleşii locali au precizat că vor veni cu o serie de amendamente, iar în legătură cu aspectul menţionat mai sus, cel al beach-barurilor, Focus Press a solicitat opinia celor doi viceprimari ai Constanţei.

„Ca cetăţean, aş fi obiectiv, pentru că nu locuiesc în apropierea plajelor şi nici nu merg la plajă, din motive medicale. Ca ales local, vă spun că vor exista amendamente, vom avea discuţii referitoare la regulament”, a declarat viceprimarul PNL Ionuţ Rusu.

În schimb, viceprimarul USR-PLUS Florin Cocargeanu a precizat: „Regulamentul este încă în consultare publică, va avea loc și o dezbatere în sala Remus Opreanu (din cadrul Prefecturii – n.r.) unde o să invităm la discuții și agenții economici și o să vedem care este forma finală”. „Ideea orei 20.00 este următoarea: conform ministerului Turismului, barurile de pe plajă sunt clasificate ca baruri de zi, iar barurile de zi ar trebui să funcționeze pe perioada zilei. Dar repet, de aici s-a plecat, dar nu este bătut un cuie”, a mai spus viceprimarul. Întrebat dacă aleşii locali ai USR-PLUS au deja amendamente pe care doresc să le depună în legătură cu acest viitor proiect de hotărâre, Cocargeanu a răspuns: „În momentul de faţă nu. Trebuie să vedem forma finală şi după aceea discutăm”.

A.C.

Citeşte şi:

Leave a Reply