Municipalitatea va prelua în administrare Lacul Tăbăcăriei. Chițac: Domnul ministru Oros m-a asigurat de tot sprijinul dumnealui

municipalitatea-va-prelua-in-administrare-lacul-tabacariei.-chitac:-domnul-ministru-oros-m-a-asigurat-de-tot-sprijinul-dumnealui

Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, a avut onoarea să primească vizita ministrului Adrian Oros. Împreună cu acesta a discutat despre situaţia Lacului Tăbăcăriei. Hotărârea pe care a iniţiat-o edilul şi a primit votul consilierilor, a ajuns prin intermediul Secretariatului General al Guvernului la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în subordinea căruia funcţionează Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură.

“Am căzut de comun acord cu domnul ministru că lacul este mai important pentru constănţeni decât pentru agenţia de resort, drept urmare m-a asigurat de tot sprijinul dumnealui pentru soluţionarea preluării lacului în administrarea municipalităţii. Lacul Tăbăcăriei a fost lăsat de izbelişte atâta amar de vreme. Am fost personal la acţiuni de igienizare a lacului înainte de a fi ales primar şi am văzut starea de degradare în care se află. Acum am posibilitatea să fac ceva în această privinţă. Am hotărât să îl preluăm pentru a repara malurile şi pentru a găsi soluţii de igienizare a cuvetei lacului şi de a o păstra curată, laolaltă cu parcul ce o înconjoară. Constănţenii au nevoie de un loc pentru a se relaxa şi de a se bucura de priveliştea unui lac curat. Aş mai adăuga că pe acest lac se antrenează sportivii de la canotaj şi caiac-canoe care au adus atâtea medalii Constanţei şi României. Pentru ei şi pentru toţi constănţenii am iniţiat acest demers. Aveţi încredere!“, susține primarul Vergil Chițac.

„A fost un proces început în urmă cu ani, discutăm de două lacuri. AMPA este gestionarul fondurilor piscicole, este singurul respondent la Comisia Europeană pe tot ceea ce înseamnă fondul piscicol. În ceea ce privește Lacul Tăbăcărie cu siguranță o să îl dăm în administrare Primăriei ca să îl pună în valoare. Lacul Tăbăcărie nu mai are nici o valoare piscicolă la momentul la care noi discutăm. Am văzut cum arată, am văzut care e potențialul și eu cred că are un potențial mai mare pentru Primărie decât pentru AMPA. Când decizia finală a Înaltei Curți de Casație și Justiție va da Lacul Tăbăcărie Ministerului Agriculturii prin AMPA, în momentul următor vom face o hotărâre de guvern sau o lege ca să treacă în administrare la Primăria Constanța”, a declarat, la rândul său, Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

Amintim că în ședința din luna februarie Consiliul Local
Municipal Constanța a aprobat proiectul de hotărâre privind aprobarea
solicitării trecerii imobilului „Lac Tăbăcărie“ din domeniul public al Statului
Român în domeniul public al municipiului Constanța.

Lacul Tăbăcărie are o suprafață de 80,98 ha și este
situat în intravilanul municipiului. El este înconjurat de parcul public de
interes local Tăbăcărie, afiliat în domeniul public al Constanţei, zonă de
promenadă pentru locuitorii municipiului, dar şi pentru turişti.

A.V., M.G.

Leave a Reply