Senatul a adoptat proiectul care abrogă ieşirea anticipată la pensie a judecătorilor şi procurorilor

senatul-a-adoptat-proiectul-care-abroga-iesirea-anticipata-la-pensie-a-judecatorilor-si-procurorilor

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege iniţiat de parlamentarii PNL şi USR care vizează abrogarea reglementării prin care se permitea ieşirea anticipată la pensie a judecătorilor şi procurorilor. Legea actuală inițiată de PSD permitea magistraţilor să iasă la pensie la vârsta de 45 de ani şi după o vechime de 20 de ani.

Potrivit expunerii de motive, reglementarea pentru care s-a solicitat abrogarea ar fi avut ca efect, pe termen scurt, pensionarea unui număr însemnat de judecători şi procurori, situaţie cu un impact major asupra bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti şi a Parchetelor. “De asemenea, din cauza insuficienţei numărului magistraţilor, vor fi puse in primejdie şi eficienţa şi calitatea actului de justiţie, precum şi respectarea principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil”.

Comisia juridică din Senat a analizat propunerea legislativă pentru modificarea OUG nr. 92/15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, împreună cu propunerea legislativă L84/2020 pentru abrogarea dispoziţiilor care reglementează posibilitatea pensionării anticipate a personalului de specialitate juridică din sistemul judiciar, “întrucât, în esenţă, ambele propuneri legislative reglementează cu privire la dispoziţiile art. 1 pet. 142 din Legea nr. 242/2018, cu referire la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.

Senatorul PNL Alina Gorghiu susține că prin abrogarea iniţiativei legislative privind pensionarea anticipată a magistraţilor PNL a atins un obiectiv important la capitolul Justiţie, “reparând” ceea ce specialiştii de drept au semnalat “în sens negativ” în rapoartele MCV, în documentele Comisiei de la Veneţia şi GRECO.


“Majoritatea sănătoasă din Parlament a dovedit, astăzi, că e unită, puternică şi că nu îşi ia înapoi cuvântul dat în faţa cetăţenilor. Măsura aberantă, marca Dragnea-Iordache cu pensionarea anticipată a magistraţilor, introdusă în 2018, prin modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a fost abrogată. Este un început bun pentru dezamorsarea tuturor bombelor legislative introduse de PSD în Legile Justiţiei şi un semnal important că Parlamentul actual lucrează în beneficiul cetăţeanului şi pentru un stat de drept”, a scris Gorghiu, pe Facebook.


Și senatorul USR PLUS Simona Spătaru a salutat adoptarea proiectului de lege și a subliniat faptul că sistemul de justiţie “are nevoie de a nu fi presat”. “Am avut (pe ordinea de zi a plenului – n.r.) două proiecte importante din programul nostru de guvernare pe justiţie, respectiv, am avut o lege prin care am abrogat acea pensionare anticipată, pe care în 2018 a introdus-o PSD prin mâna lui Iordache, Dragnea, Nicolicea, Şerban Nicolae. Au vrut, după cum bine ştim, să-şi apere spatele pentru dosarele penale pe care le aveau. Astăzi am abrogat acea prevedere pentru că, în primul şi în primul rând, sistemul de justiţie are nevoie de a nu fi presat”, a afirmat Spătaru.


Ea a adăugat că magistraţii cu vârsta sub 60 de ani, “erau puşi în situaţia în care să iasă acum la pensie prin această favoare introdusă de PSD în lege, dar nu pentru că le păsa de modul de lucru al magistraţilor, ci pentru a-i favoriza în situaţiile prevăzute de ei”. Senatul este cameră decizională proiectul merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

A.V.

Leave a Reply