CJC vrea să preia înapoi casa de la Canlia, unde petreceau PSD-iștii în mandatele lui Nicușor Constantinescu

cjc-vrea-sa-preia-inapoi-casa-de-la-canlia,-unde-petreceau-psd-istii-in-mandatele-lui-nicusor-constantinescu

sursa foto: Facebook

Președintele Consiliului Județean Constanța a inițiat un proiect de hotărâre pentru a prelua înapoi în administrarea Casa Bulgărească din Canlia, în vederea reabilitării cu fonduri europene. De-a lungul anilor, în mandatele lui Nicușor Constantinescu, mai mulți localnici din sat au sesizat presa că aici se întâlnesc membrii P.S.D. Constanța și uneori au și petreceri generoase.

În august 2005,
la inițiativa fostului președinte al Consiliului Județean Constanța, Nicușor
Constantinescu, consilierii județeni au votat transmiterea din administrarea firmei
administrației județene, S.C. Domeniul Public și Privat S.R.L., a imobilului
(clădire și teren) Complexul de Arte și Meșteșuguri Canlia, în administrarea
Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța. Regia ar fi avut
nevoie de acesta pentru a îl transforma într-un Pichet de drumuri, un punct de
sprijin și intervenție în zona de sud-vest a județului, din cauza situațiilor
de urgență apărute în acel an: viscol, căderi abundente de zăpadă, furtuni,
ploi torențiale etc.

Director
R.A.J.D.P. la acea vreme, Vasile Moldovanu, susținea că imobilul compus din
trei corpuri de clădire, inclusiv Casa Bulgărească, este utilizat de Centrul
Județean de Conservare și Promovare a Tradiției și Creației Populare Constanța
doar două săptămâni pe an, pentru o tabără de creație. Casa Bulgărească pentru
expoziție și întâlniri, celelalte două corpuri pentru cazarea artiștilor.

Culmea, apoi,
de-a lungul anilor, localnici din sat au sesizat presa că aici se întâlnesc
membrii P.S.D. Constanța și uneori au și petreceri generoase.

În prezent, noul
președinte al C.J.C., Mihai Lupu, a inițiat un proiect de hotărâre pentru
retragerea dreptului de administrare constituit în favoarea R.A.J.D.P.
Constanța asupra imobilului Casa Bulgărească din Canlia, comuna Lipnița.
Direcția Generală de Proiecte din cadrul C.J.C. dorește să reabiliteze clădirea
printr-un proiect cu finanțare europeană, iar apoi să deservească o tabără de
creație adresată tuturor tinerilor din județul Constanța. 

Clădirea are o
valoare de inventar de peste 51.000 de lei, iar terenul aferent, de 2.596mp, de
peste 127.000 de lei. Bunurile au fost dobândite de C.J.C. în 2005.

Rămâne de văzut
când va fi introdus acest proiect de hotărâre pe ordinea de zi a unei ședințe a
consilierilor județeni constănțeni și cum vor vota aceștia.

Valentin ISPAS

Leave a Reply